BebeMed

Dacă luaţi în consideraţie sindromul „falsei lăuzii” sau sindromul conver, nu încape nici o îndoială că sarcina poate constitui o puternică experienţă emoţională pentru bărbaţi. Cu toate că descoperirile ştiinţifice variază foarte mult, estimările minime spun că 20% din viitorii taţi suferă de „sindromul falsei lăuzii", un sindrom în care bărbatul trăieşte multe din neplăcerile specifice sarcinii.

Cu alte cuvinte, mulţi viitori taţi suferă de greaţă matinală, dificultăţi de adormi, pofte, dureri de spate, stări psihice schimbătoare, oboseală cronică şi se îngraşă (în medie 4,500 gr) pe durata sarcinii soţiilor lor. Nu s-a găsit nici o explicaţie medicală pentru acest simptom care încetează după naştere.

Sindromul conver (termen care provine din franţuzescul conver ce înseamnă a cloci), a fost menţionat în literatura medicală încă din secolul XVII şi se pare că reprezintă încercarea inconştientă a bărbatului de a se identifica cu soţia sa însărcinată şi de a se implica în sarcină. Unii cercetători (ca şi unele soţii) bănuiesc că falsa lăuzie este un mod de a cerşi atenţia – un strigăt psihologic pentru a primi acelaşi răsfăţ. Dar apropiata paternitate poate avea şi alte efecte asupra bărbaţilor.

Mulţi se mândresc cu noul lor rol de viitori taţi şi vor descoperi un sentiment mai pronunţat de protecţie pentru soţiile lor (ceea ce ar putea deveni cam iritant dacă sunteţi obişnuită să fiţi independentă şi să vă bizuiţi pe propriile forţe). E un lucru obişnuit ca bărbatul să se simtă gelos pe atenţia care vi se acordă şi pe faptul că energia dumneavoastră nu mai este complet îndreptată către el; grijile în legătură cu banii, responsabilitatea permanentă şi sănătatea copilului sunt practic griji obişnuite pentru viitorii taţi.

De fapt, toate îndoielile şi temerile dumneavoastră îl încearcă şi pe el. Dar dacă dumneavoastră vă simţiţi liberă să vorbiţi şi să vă împărtăşiţi emoţiile, mulţi bărbaţi cred că dacă şi-ar arăta neliniştile ar părea slabi şi nehotărâţi. Unii bărbaţi spun chiar că soţiile lor nici nu i-ar asculta. Ştiu că şi eu m-am făcut puţin vinovată de acest lucru. Dacă reacţiile pozitive ale soţului meu erau bine venite, temerile lui mi se păreau^înfrico- şătoare. într-un fel copilăros, doream să mă sprijine pe mine şi nu să aibă propriile lui nelinişti. Am descoperit că trebuia pur şi simplu să fac un efort ca să-1 ascult şi să nu-1 izolez refuzând să discutăm despre îngrijorările lui.

• Relaţia dintre soţi în timpul sarcinii

Mai ales când vă apropiaţi de sfârşitul sarcinii, veţi descoperi că dumneavoastră şi partenerul aveţi impulsuri psihologice şi nevoi diferite. Veţi simţi nevoia să vă eliberaţi de angajamente, sarcini şi responsabilităţi, ca un mod de a vă pregăti pentru naştere. În schimb, veţi descoperi că partenerul poate începe să rămână mai târziu la serviciu, să se apuce de alte proiecte sau să-şi ia o muncă suplimentară.

Aceste impulsuri ale lui pot fi un mod de a evita să se gândească la lucruri asupra cărora nu are nici un fel de control, cum ar fi complicaţiile medicale. Şi poate că astfel îi e mai uşor să se concentreze asupra muncii sale, decât să se frământe cu tot felul de griji (ce va face în timpul travaliului şi al naşterii, dacă-şi va iubi copilul, cât de bun tată va fi ş.a.m.d.) În ultimele mele săptămâni de sarcină, soţul meu părea că va vrea să guste din nou „vremurile bune": voia să ia masa în oraş, să vadă filme şi să facă o mulţime de vizite prietenilor. Cred că simţea că are o ultimă „zvâcnire" de cuplu liber.

Pe de altă parte eu mă simţeam vulnerabilă şi-mi doream linişte şi singurătate pentru a mă aduna în vederea travaliului şi naşterii care se apropia. Dacă acceptaţi pur şi simplu că pornirile partenerului pot fi diferite de cele ale dumneavoastră şi că dacă nevoile lui sunt altele decât ale dumneavoastră, asta nu înseamnă nici că vă respinge, nici că dezertează, puteţi fi foarte sigură că nu vă veţi ciondăni permanent.

De asemenea, vă va fi de folos să ştiţi dinainte că ultimele luni şi mai ales ultimele săptămâni de sarcină pot fi foarte încordate; nu numai că grijile cu privire la travaliu şi naştere sunt mai clar conturate, dar tendinţa de a vă privi unul pe celălalt într-o lumină diferită poate atinge alte niveluri (de exemplu: poate că niciodată nu v-a deranjat obiceiul partenerului de a întârzia, dar acum îl veţi găsi iritant din cauza „exemplului" pe care-1 va da copilului care va veni).

Dacă vă amintiţi că atât perspectiva personală, cât şi cea a partenerului nu sunt chiar cele normale, veţi rezista mai bine tentaţiei de a da amploare diferendelor, sau chiar a le stârni.