TRUPUL

Schimbările fireşti ale trupului în primele luni de sarcină. Unele femei abia dacă simt vreo schimbare în aspectul trupurilor lor, în timp ce altele încep să se simtă însărcinate chiar înainte de a putea observa că nu le mai vine menstră. Aşa că e posibil să simţiţi sau să nu simţiţi următoarele simptome (care au tendinţa de a dispărea sau de a deveni mai moderate, în funcţie de nivelul de echilibru hormonal atins, dispariţia acestor simptome producându-se de obicei spre sfârşitul lunii a treia).

  • Întărirea sânilor

În timpul primului trimestru de sarcină, o izbucnire hormonală face ca sânii să se pregătească pentru producerea laptelui. Nu numai volumul ţesuturilor sânilor se măreşte, facându-i mai împliniţi şi mai grei, dar şi mameloanele, areolele (zona colorată din jurul mameloanelor) şi tuberculii Montgomery (sau glandele areolare de formare a laptelui, aflate pe areole) tind să se mărească şi să devină mai închise la culoare.

Toate aceste schimbări pot face ca sânii să devină mai sensibili şi mai dureroşi. Unele femei simt zvâcnituri şi usturimi, sau au o senzaţie de congestionare a sânilor.

Spre sfârşitul lunii a treia şi începutul lunii a patra, sânii sunt complet „pregătiţi” pentru alăptare. Nu mai cresc cu atâta repeziciune şi nu mai sunt nici atât de tari. Dar până atunci, un sutien vă poate ajuta să vă alinaţi durerea care apare la orice mişcare; dacă mameloanele vă sunt iritate sau hipersensibili- zate, puteţi scăpa de aceste neplăceri punându-vă vată sau orice alt material moale în cupa sutienului.

  • Oboseala

Nu este nefiresc să vă simţiţi slăbită, stoarsă şi epuizată în primul trimestru de sarcină. Majoritatea femeilor încep să se simtă mult mai pline de energie o dată ce au trecut de primele paisprezece săptămâni de sarcină şi asta probabil tot din cauza echilibrului hormonal care se restabileşte până atunci. Singurul remediu pentru această oboseală este să ţineţi cont de ea ori de câte ori este posibil (dormiţi puţin în timpul zilei, nu vă obosiţi, mergeţi la culcare seara mai devreme etc). Uneori, simplul fapt că ştiţi că senzaţia de epuizare este un efect firesc al sarcinii şi nu o problemă de plictiseală psihică, lene sau deprimare vă poate ajuta să depăşiţi această stare mai uşor.

  • Ameţeli şi dureri de cap

În timpul primelor luni de sarcină, uterul în continuă creştere şi miliardele de schimbări care se produc în uter au nevoie de o mai mare alimentaţie cu sânge oxigenat. Adesea, această cerere mărită duce la o mai slabă alimentare a creierului cu sânge oxigenat, deficit care vă poate face să vă simţiţi ameţită, să leşinaţi sau, în unele cazuri, să aveţi o durere de cap apăsătoare. Cel mai bun remediu este să vă odihniţi: dacă vă întindeţi în pat puteţi rezolva multe stări neplăcute, inclusiv durerea de cap. Ameţelile şi senzaţia de leşin pot fi combătute, cel puţin temporar, aşezându-vă cu capul între genunchi, poziţie care face ca sângele să se îndrepte spre creier.

  • Salivaţie mai abundentă

Nu se ştie de ce unele femei salivează mai abundent în primele luni de sarcină, dar e posibil ca hormonul numit progesteron să fie cauza. Din păcate, nu există nici un remediu pentru acest lucru, singura consolare este faptul că secreţia de salivă se va reduce mult după a treia lună de sarcină.

  • Membre amorţite (sindromul Carpal, parestezii)

Unele femei simt inexplicabile înţepături ca de ace în încheieturile mâinilor sau ale braţelor (uneori şi în picioare) în timpul primelor trei luni de sarcină sau pe toată durata ei. Aceste senzaţii nu durează mai mult de câteva ore şi pot fi cauzate de presiunea crescută asupra nervilor exercitată de creşterea volumului de lichide din corp şi respectiv a volumului de sânge.

  • Greaţa matinală

Aproape jumătate din femeile însărcinate au greaţă matinală, o stare care poate apărea în orice moment al zilei. Unele femei simt doar o uşoară greaţă din când în când; altele abia dacă pot înghiţi ceva săptămâni de-a rândul. Poate că singurul aspect favorabil al greţei matinale este faptul că ea poate fi un semn al unei sarcini sănătoase, deoarece unele studii de specialitate susţin că, atunci când greaţa şi voma apar în primele luni de sarcină, riscul unui avort spontan este mult mai scăzut.

Nu s-a ajuns la nici o concluzie referitoare la cauza greţei din timpul sarcinii. De cele mai multe ori hormonul HCG (hormonul chorionic gonadotropin uman), este considerat vinovat, dar există şi ipoteza că de vină ar fi nivelul scăzut de zahăr din sânge şi insuficienţa vitaminei B6.

Nu există nici un remediu împotriva greţei matinale care să se fi dovedit eficient. Aproape în nici un caz nu se prescrie medicamentaţie, doarece medicamentele folosite altădată duceau la defecte congenitale. In cazul în care voma acută persistă mai mult de o zi sau două, de obicei pacienta se spitalizează şi  se administrează lichide şi substanţe nutritive intravenos. Dar greaţa pe care o resimt majoritatea femeilor nu cere o măsură atât de drastică.

În ciuda faptului că nu există un anumit remediu împotriva greţei matinale, se pot face recomandări pentru ameliorarea ei.

Merită să încercaţi, deşi nici una nu are un efect garantat:

–     mâncaţi biscuiţi uscaţi sau pâine prăjită înainte să vă daţi jos din pat, dimineaţa şi apoi în timpul zilei, din două în două ore;

-beţi între mese (nu în timpul lor) următoarele lichide care să fie ori foarte fierbinţi, ori foarte reci: suc de roşii, ceai, bere slab alcoolizată, suc de mere şi struguri;

–     ouăle fierte tari şi cartofii par a fi mâncărurile cele mai uşor de digerat

– încercaţi să mâncaţi chiar dacă nu vă este foame, căci greaţa poate deveni şi mai puternică dacă stomacul este gol;

–    evitaţi mâncărurile semipreparate, fripte, grase, cu mult ulei sau condimentate. Consumaţi mâncăruri mai simple şi mai dietetice ca: pui la cuptor, banane, orez, iaurt, cereale, spachetti, etc.;

–     tabletele care conţin fier pot agrava starea unui stomac şi a unui intestin deja iritate, aşa că mulţi medici recomandă să nu luaţi aceste tablete până nu scăpaţi de greaţa matinală. Totuşi, o sută de miligrame pe zi de vitamina B6 s-au dovedit a nu fi dăunătoare şi vă pot ajuta în ameliorarea greţei.

Şi dacă nu puteţi mânca nimic? Copilul va fi suficient hrănit pentru a fi sănătos? Există câteva dovezi care indică faptul că femeile care pierd în greutate în primul trimestru de sarcină au mai multe şanse să prezinte travaliu prematur şi/sau să nască copii subponderali. Dar se pare că riscul se reduce în mare măsură dacă faceţi efortul de a vă recupera după ce trece greaţa matinală (lucru care se întâmplă de obicei în jurul celei de-a paisprezecea săptămâni de sarcină). Totuşi, este mai sigur să încercaţi să luaţi în greutate treptat şi să mâncaţi în ciuda greţei, dacă este posibil. De asemenea, dacă voma este acută şi persistă mai mult de douăzeci şi patru de ore, luaţi legătura cu medicul.

  • Urinare frecventă

Între a patra şi a şasea săptămână de sarcină, uterul mărit poate deja să apese pe vezica urinară şi de aceea să-i reducă capacitatea de a reţine lichidul. Rezultatul este că veţi urina mai des decât de obicei. Totuşi, spre a douăsprezecea săptămână, uterul se ridică spre partea superioară a abdomenului şi astfel eliberează vezica şi ameliorează problema urinării.

În ciuda inconvenientului de a trebui să mergeţi atât de des la toaletă, este important să nu încercaţi să rezolvaţi problema bând mai puţine lichide. Înainte de toate, corpul are acum nevoie de un surplus de lichide, atât pentru a menţine o digestie uşoară, cât şi pentru a susţine nevoia lui mărită de lichide.

Trimite-ne parerea si experienta ta

Featuring Recent Posts WordPress Widget development by YD

hits counter