Vizitele la maternitate

În unele maternităţi tatăl este autorizat să asiste la naştere. La noi în ţară nu s-a încetăţenit acest obicei, în mod tradiţional, vizitele tatălui şi ale celorlalte rude sunt permise în anumite zile şi pe intervale scurte.

Este indicat ca vizitatorii să fie cât mai puţini, dintre rudele foarte apropiate (dacă este posibil numai tatăl), iar vizitele să se facă în intervale şi condiţii autorizate de conducerea maternităţii. Fraţii şi surorile nou- născutului, dacă sunt mici, nu vor fi lăsaţi să vină la maternitate din cauza agitaţiei lor; şcolarii pot fi purtători de boli contagioase.

Rudele şi prietenii trebuie să se arate discreţi. Este bine să se informeze despre starea de sănătate şi oboseală a mamei înainte de a se duce la maternitate. Vizitatorii vor evita să vină imediat după prânz pentru ca mama să se odihnească puţin. Ei nu vor sta mult timp, mai ales dacă sunt şi alţi vizitatori sau dacă mama este internată într-un salon comun.

Chiar dacă este singură în cameră, trebuie să ne gândim că vor veni şi alte persoane, ceea ce va duce la oboseala lăuzei; adesea, în zilele de vizită mamele au puţină febră. Cei care sunt "răciţi" (cu guturai) se vor abţine de la vizite, căci există riscul contaminării mamei şi nou- născutului; o scrisoare va face tot atâta plăcere.

Trimite-ne parerea si experienta ta

Featuring Recent Posts WordPress Widget development by YD

hits counter