Dacă copilul nu vine cu capul în jos

Nouăzeci şi cinci la sută dintre copii se prezintă la naştere cu capul în jos, bărbia în piept, poziţie care face ca naşterea vaginală să fie sigură şi uşoară.

Ceilalţi 5% se prezintă la naştere într-o mulţime de poziţii: cu fesele înainte, cu umerii înainte, cu faţa înainte etc.

Aceste poziţii îngreunează travaliul din mai multe motive. In primul rând, creştetul capului copilului este cel mai eficient „berbece pentru dilatare", ceea ce înseamnă că împinge colul şi-1 forţează să se deschidă mai bine decât alte părţi ale corpului.

Deci, dacă fătul nu se prezintă la naştere cu capul în jos, ci cu alte părţi ale corpului, contracţiile tind să fie mai slabe, iar colul se dilată mai încet.

De fapt, dacă poziţia defectuoasă a fătului nu a fost diagnosticată înainte de travaliu (de obicei se diagnostizează înainte, deoarece medicul poate simţi poziţia copilului prin peretele abdominal), un travaliu prelungit va alerta medicii care vor presupune că există o complicaţie legată de poziţia defectuoasă a copilului.

Naşterea vaginală a copiilor cu o poziţie defectuoasă poate fi riscantă. Cum capul este partea cea mai mare şi mai dură a corpului, dacă iese el mai întâi, restul corpului iese cu uşurinţă.

Dar în caz contrar, există riscul de a se înţepeni capul sau ca acesta să treacă greu prin canalul de naştere după ce a ieşit restul corpului. De asemenea, din cauza faptului că nu capul e înainte, e posibil să nu se deformeze elastic în mod adecvat, ceea ce ar provoca hemoragie.

Altă complicaţie posibilă este colapsul cordonului ombilical provocat de presarea acestuia în momentul trecerii corpului, ceea ce ar însemna ca fătul să primească mai puţin sau chiar deloc oxigen. Şi în sfârşit, când se află în anumite poziţii, umerii copilului sau clavicula se pot fractura dacă este născut normal.

Care sunt cauzele poziţiilor defectuoase?

Motivele nu se cunosc foarte bine , deşi pot apărea mai uşor dacă o mamă:

-     are uterul de o mărime anormală

-     are gemeni sau sarcină multiplă

-     prezintă placenta previa

-     a avut mai mulţi copii

-     are un pelvis neobişnuit de îngust

-     are fibroame uterine sau dacă fătul

-     este prematur

-     este subponderal (sub 2500 gr)

-     are un defect congenital

În general, copiii cu o poziţie defectuoasă sunt perfect normali şi sănătoşi; ei prezintă probleme şi cer o atenţie deosebită doar la naştere.

One Response to “Dacă copilul nu vine cu capul în jos”

  • Emilia:

    Eu am pe bebic al meu cu capul in sus, iar medicii mi au recomandat sa fac cezariana!

Trimite-ne parerea si experienta ta

Featuring Recent Posts WordPress Widget development by YD

hits counter